Prin Europa cu bicicleta

Denumire autor: sportul muresean

Prin Europa cu bicicleta

Doi tineri din Târgu Mureş vor să plece într-o expediţie prin Europa, pe biciclete, aceştia urmând să parcurgă 31.000 de kilometri în aproximativ 15 luni.Potrivit organizatorilor, Benedek Lehel de 25 de ani şi Keresszegi Petras Elod de 27 de ani , membri ai asociaţiei Master Ski & Bike, plănuiesc să pornească la drum în data de 16 mai şi se aşteaptă să ajungă din nou la Târgu Mureş în august 2011. Scopul proiectului este adunarea informaţiilor şi a experienţelor din alte ţări în legătură cu reţelele şi pistele cicliste.

Rep: Este prima expediţie pe care o face-ţi cu o durata de 15 luni?

Benedek Lehel: Da. Este o expediţie lungă şi ne-am gândit să fie aşa , întrucât dacă tot ne ducem, atunci să nu fie numai Austria sau Suedia, Spania şi de acolo să ne întoarcem cu avionul. Aşa că acum dacă tot ne-am hotărât atunci să vedem toată Europa.
Rep: Care a fost prima expediţie?
Benedek Lehel: Prima expediţie a fost în Harghita, a durat 4 zile, iar lungimea a fost de circa 400 de km. Acolo în prima zi am parcurs 100 de km, apoi în alte două zile am parcurs câte 60 de km, iar în ultima zi peste 100 de km.
Rep: O să fiţi pe drum 15 luni, de câte haine o să aveţi nevoie şi cu ce o să le transportaţi?
Benedek Lehel 1:Haine nu ne trebuie. Adică ne trebuie dar nu foarte multe. Noi o să ne luăm doar strictul necesar, întrucât tot dulapul nu îl putem lua cu noi. Iar dacă pe parcurs hainele se mai uzează o să ne cumpărăm, pe prcurs.
Keresszegi Petras Elod: Avem nevoie doar de echipamente sportive speciale pentru bicicletă şi pentru escaladare. Chiar dacă încă nu le avem , noi sperăm să găsim sponsori. Am vorbit cu câteva firme, înca nu am primit niciun răspuns . Însa dacă nimeni nu ne poate ajuta atunci o să cumpărăm noi.
Rep: Câte ore şi câte zile pe săptămână vă antrenaţi pentru această expediţie?
Benedek Lehel: Ne antrenăm 5 zile pe săptămână deocamdata.În fiecare zi parcurgem în jur de 70 de km în oraş. Dar vrem ca din aprilie să parcurgem distanţe mai mari, cum ar fi până la Gheorgheni. Iar pentru noi fizic asta ajunge.
Rep: Cine a ales traseul şi după ce v-aţi ghidat?
Benedek Lehel: Traseul a fost ales de colegul meu, eu doar mi-am dat acordul.

Keresszegi Petras Elod: În primul rând m-am ghidat după anotimp, iar parterenul meu de nădejde a fost Google-ul.Ş tiam că trebuie să mergem în Scandinavia şi că acolo iarna dureaza mult mai mult. Iar traseul l-am făcut în aşa fel încât să fim în Scandinavia înainte de venirea iernii. Întrucât vrem să ajungem în Marea Britanie iarna, pentru că acolo este ceva mai cald.
Rep: Care este întreg traseul?
Keresszegi Petras Elod: Vom începe călătoria cu parcurgerea dealurilor transilvănene, trecând prin Cluj-Napoca, Zalău, Carei. De-a lungul celor 15 luni, vom trece prin Hortobayi Puszta din Ungaria, unde vom vizita Capitala Europeană Culturală 2010, Pecs, în Austria vom escalada Vârful Grossglöckner, iar în Germania vom ajunge în Pădurea Neagră şi Parcul Naţional Berctesgaden.De asemenea, vom merge şi în Finlanda, unde vrem să vizităm Muzeul Futuristic Arktikum din oraşul Rovaniemi. După atingerea celui mai nordic punct al Europei, Nörkapp din Norvegia, vom urma morile de vânt şi pieţele de lactate din Olanda, Stonehenge, escaladarea Mont Blanc, Riviera Franceză, Barcelona, cel mai vestic punct al Europei continentale, Cabo da Roca din Portugalia, Pompei şi vulcanul Etna.
Rep: De unde va venit aceasta idee de a parcurge traseul de 15.000 km cu bicicleta?
Benedek Lehel: Iniţial am avut în plan să mergem cu motocicleta, dar ne-am răzgândit întrucât este mai costisitor aşa. Apoi bicicleta este un mod mult mai direct de a te apropia de oameni şi de a cunoaşte cultura din Europa. Întrucât atunci când omul te vede ca te lupţi cu bicicleta şi că eşti transpirat, atunci poate că vine cu un pahar cu apă, iar asta contează foarte mult.
Rep: Unde o sa fiţi cazaţi pe întreg traseul?

Benedek Lehel: Păi în primul rând cazarea va fi în cort, iar apoi ne bazăm foarte mult pe un ONG. Întrucât are o bază de date foarte bună, cu oameni care oferă cazare gratis. Eu am luat deja legătura cu 5 oameni din curiozitate să văd dacă funcţionează. Am contactat pe cineva din Suedia şi a spus că ne primeşte cu mare plăcere doar să-i transmitem data când vom ajunge acolo.

Rep: Care este scopul expediţiei?
Benedek Lehel: În primul rând este un vis al nostru de a vedea lumea. Începem cu Europa, iar apoi ar fi faptul că o anumită cultură a bicicletei este lăsată pe plan secund. Noi bicicliştii ştim că este un mod foarte sănătos de a merge pe bicicletă şi nu este costisitor.

Rep: De ce plecaţi doar voi doi ?
Benedek Lehel: Păi ne-am decis să plecăm dor noi doi întrucât suntem prieteni de foarte mult timp şi am discutat că ar fi foarte frumos să putem să facem un astfel de traseu. Iar acum ne-am săturat să tot spunem ce bine ar fi. Aşa că ne-am decisa să spunem ce bine este că putem pleca .

Rep: La acest traseu vă trebuie biciclete performante?
Benedek Lehel: Nu ne trebuie biciclete performante. Noi ne-am gândit la doua biciclete care costă in total 300 de lei, iar în această sumă intră şi cărucioarele.

Rep: Aveţi aceste biciclete?
Benedek Lehel: Încă nu avem bicicletele dar avem speranţa că sponsorii ne vor ajuta .Am fost la mai multe firme. Acum aşteptăm un răspuns pozitiv din partea lor şi sperăm să le avem până în data de 16 mai când vom pleca din Târgu Mureş.
Rep: Ce au spus părinţii voştrii?
Benedek Lehel: Mama a înţeles un pic mai greu. Însă fratele meu şi cu tatăl meu mă sprijină foarte mult.
Keresszegi Petras Elod: Păi la început au oftat , dar eu ştiu că ei sunt alături de mine şi mă încurajează.
Targumureşenii se vor întoarce în oraş anul viitor cel mai probabil în luna august sau luna septembrie.
Monica Moldovan

Categoria: LA ZI
Data: 2010-03-12


Despre autor:

sportul muresean
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

sportul muresean -

Alte articole similare