POPICE: Romgaz Electro cucereşte cel de-al 22-lea titlu de campioană

Denumire autor: Ioan Păuş

POPICE: Romgaz Electro cucereşte cel de-al 22-lea titlu de campioană

Timp de trei zile arena de popice a municipiului Hunedoara a fost gazda finalei Campionatului Naţional de popice pe echipe feminine, competiţie la care au participat cele mai bune patru formaţii din ţară, printre care şi Romgaz Electro Târgu-Mureş.
În prima zi a întrecerilor s-a jucat contra scor: pe baza rezultatelor popicelor doborâte pe echipe, înregistrându-se următoarele scoruri: 1. Rapid Voinţa Bucureşti 3347 p.d. (2 puncte), 2. Conpet Petrolul Ploieşti 3339 p.d. (1,5 p.), 3. Romgaz Electro Târgu-Mureş 3278 p.d. (1 p.), 4. Petrolul Băicoi 3246 p.d. (0,5 p.).
În cea de a doua zi a finalei naţionale s-au jucat partidele semifinale: primul joc a opus echipele Romgaz Electro Târgu-Mureş – Conpet Petrolul Ploieşti 5-3 (3-3 la individual + 2-0 pe echipe 3381-3376 p.d.). După o luptă epuizantă târgumureşencele au obţinut victoria cu următoarele rezultate individuale, în ordine valorică: Doina Baciu 604 p.d. (!), Duka Tilda 600 p.d. (1), Horvath Anna 586 p.d. (1), Carmen Barabaş 559 p.d. (0), Fulop Erika 517 p.d. (0); Junioarele Adela Ban, schimbată cu Carina Mircea 515 p.d. (0), târgumureşencele calificându-se pentru finala competiţiei. În cea de a doua semifinală Rapid Voinţa Bucureşti a întrecut pe Petrolul Băicoi, bucureştencele calificându-se şi ele pentru finala mare.
Ziua a treia a turneului final a fost una decisivă pentru cucerirea titlului şi a medaliilor. Astfel, pentru primul loc, deci pentru finala mare, s-au întâlnit echipele Romgaz Electro Târgu-Mureş – Rapid Voinţa Bucureşti, în care târgumureşencele, mobilizându-se în mod exemplar, luptând cu o ambiţie şi ardoare ieşite din comun, bine conduse de către tehnicianul Seres Sandor, antrenor emerit şi selecţioner al echipei naţionale a României, secondat de antrenorul secund al târgumureşencelor, Orosz Istvan, au reuşit să intre în posesia celui de al 22-lea titlu naţional, dintre care al noulea consecutiv. O performanţă unică în analele jocului popicelor din ţara noastră. Rezultatele tehnice ale finalei dintre formaţiile Romgaz Electro Târgu-Mureş – Rapid Voinţa Bucureşti au fost: scor general: 6-2 (individual: 4-2 + pe echipe: 2-0 (3404-3373 p.d. = 6-2 !). Rezultatele individuale ale finalei obţinute de jucătoarele târgumureşence în partida cu bucureştencele de la Rapid Voinţa, în ordine valorică, au fost următoare: Duka Tilda 606 p.d. (1), Doina Baciu 593 p.d. (1), Carmen Barabaş 580 p.d. (1), Horvath Anna 552 p.d. (1), Fulop Erika 552 p.d. (0), Adela Iulia Ban 520 p.d. (0). În partida pentru locul 3, deci pentru medalia de bronz, Conpet Petrolul Ploieşti a învins Formaţia Petrolul Băicoi cu rezultatul general de 6-2.
Într-o convorbire avută cu doamna Antal Matilda, Membră a Comitetului federal al Federaţiei de specialitate şi vicepreşedinte al clubului Electromureş, printre altele, ne-a declarat: „Fetele noastre au luptat cu îndârjire şi cu multă pasiune pentru culorile clubului, în ciuda faptului că galeriile celorlalte formaţii participante încurajau echipele adversare cu care se confruntau, sportivele noastre şi victoria finală a târgumureşencelor a fost înghiţită cu amărăciune de opozanţii echipei de pe Mureş. Felul cum au ştiut minunatele jucătoare de la Romgaz Electro să-şi apere şansele, merită toate felicitările".
Bravo fetelor !
CLASAMENTUL FINAL: LOCUL 1. Romgaz Electro Târgu-Mureş, campioana României pe anul competiţional 2008-2009, medaliată cu aur, 2. Rapid Voinţa Bucureşti, vicecampioană a României, medaliată cu argint, 3. Conpet Petrolul Ploieşti, medaliată cu bronz, 4. Petrolul Băicoi.
La încheierea competiţiei, la festivitatea de premiere, care a fost oficiată de către Elena Pană, preşedintele Federaţiei Române de Popice-Bowling, care a distribuit medaliile, tricourile de campioane, cât şi diplomele aferente.
În urma finalei de la Hunedoara, România are patru echipe calificate în cupele europene feminine şi anume: în Cupa Mondială (Romgaz Electro Târgu-Mureş), Cupa Europei (Rapid Voinţa Bucureşti), deţinătoarea trofeului în urma victoriei de anul trecut de la Zagreb, capitala Croaţiei) şi Cupa NBC (Conpet Petrolul Ploieşti şi Petrolul Băicoi).
Categoria: POPICE
Data: 2009-06-08


Despre autor:

Ioan Păuş
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

Ioan Păuş -

Alte articole similare