POPICE: Electro Romgaz din victorie în victorie
Denumire autor: Ioan Păuş

CONPET PETROLUL PLOIEŞTI – ELECTRO ROMGAZ TÂRGU-MUREŞ 1-7 !
Evoluând în deplasare la Fieni, în cadrul etapei a 3-a a Campionatului Naţional pe echipe feminine şi întâlnind formaţia Conpet Petrolul Ploieşti, fetele de la Electro Romgaz Târgu-Mureş, au obţinut o nouă şi preţioasă victorie la scor cu rezultatul general de 7-1 (5-1 la individual + 2-0 3218-3038 p.d. pe echipe) instalându-se confortabil pe primul loc cu maximum dfe puncte posibile: 6 din 3 jocuri, fiind singura echipă neînvinsă în acest început de campionat. Prestaţia târgumureşencelor la acest meci a fost următoare, în ordine valorică: Doina Baciu 562 p.d. (1), Duka Tilda şi Fulop Erika, ambele cu acelaşi rezultast: 551 p.d. (1), Horvath Anna 531 p.d. (1), Daniela Iordan 530 p.d. (1) şi junioarele Ban Adela, schimbată cu Laura Bungărdean, totalul ambelor jucătoare fiind de 493 p.d. (0). Iată şi celelalle ale etapei: Gaz Metan Mediaş – Voinţa Galaţi 7-1 (jocul a avut loc pe arena Electromureş, medieşencele neavând arenă), Rapid Bucureşti – S.C. Municipal Braşov 6-2.
CLASAMENTUL după trei etape:
1. Electro Romgaz Tg. Mureş 3 3 0 0 22- 2 6 p.
2. Rapid Bucureşti 3 2 0 1 14-10 4 p.
3. Conpet Petrolul Ploieşti 3 2 0 1 12,5-11,5 4 p.
4. Gaz Metan Mediaş 3 1 0 2 11,5-12,5 2 p.
5. S.C. Municipal Braşov 3 1 0 2 8-16 2 p.
6. Voinţa Galaţi 3 0 0 3 4-20 0 p.
ETAPA VIITOARE, 4-a, se va disputa la 10 octombrie a.c. după următorul program: Electro Romgaz Târgu-Mureş – Gaz Metan Mediaş de la ora 10, S.C. Municipal Braşov – Voinţa Galaţi, de la ora 13, ambele partide vor avea loc pe arena Electromureş, sala fiind închiriată formaţiei din braşov. La Fieni Rapid Bucureşti se va confrunta cu Conpet Petrolul Ploieşti.
La masculin Danerom Electro Târgu-Mureş, evoluând duminică pe arena proprie, a întâlnit echipa Siderurgica Hunedoara, în care, după un joc extrem de echilibrat, târgumureşenii au cedat la „mustaţă” cu rezultatul de 3-5 (3-3 la individual + 0-2 pe echipe: 3210-3215 p.d. = 0-5).

Categoria: POPICE
Data: 2009-09-23
Data: 2009-09-23
Despre autor:

Apasa aici pentru a trimite e-mail!
Ioan Păuş -
Alte articole similare
- Popice - Mare surpiză mare ( de Ioan Păuş )
- Popice - Matilda Antal (C.S. Electromureş Romgaz) realeasă ca membru al Prezidiului Federal al F.R.P.B. ( de sportul muresean )
- Popice: Finala Campionatului Naţional pe echipe juniori/junioare are loc la Târgu Mureş ( de Ioan Păuş )
- Popice: „CUPA MARIS” - un reuşit concurs internaţional al nevăzătorilor ( de Ioan Păuş )
- POPICE: Campionatul Naţional pe Echipe ( de Ioan Păuş )