POPICE: Egal de prestigiu

Denumire autor: Ioan Păuş

POPICE: Egal de prestigiu

DANEROM ELECTROMUREŞ – C.F.R. CLUJ I.S.C.T. 4-4 !
Duminică, arena Electromureş a fost gazda partidei etapei a 7-a (ultima a turului) a Campionatului Naţional pe echipe seniori, dintre formaţiile Danerom Electromureş – C,F.R. Cluj I.S.C.T., meci aprig disputat, într-o atmosferă infernală, în care galeriile ambelor formaţii au fost la înălţime (în special cea a gazdelor), care şi-au încurajat echipele favorite în mod sportiv de fair-play.
Gazdele au început bine jocul cu nişte rezuliaie bune, ca de exemplu: 606, 594, 564 p.d. dar la ultimele schimburi clujenii au revenit spectaculos, au reuşit să recupereze terenul pierdut şi au punctat, reuşind să obţină 4-2 la individual direct, anulând bunul început al gazdelor, dar în final, târgumureşenii, prin totalul popicelor doborte pe echipe, îşi adaugă încă două puncte la scorul final, astfel că jocul se încheie la egalitate: (individual: 2-4 + 2-0 pe echipe = 4-4).
Ţinând cont că formaţia clujeană a cucerit titlul naţional în anii precedenţi, egalul de la Târgu-Mureş este totuşi un rezultat bun obţinut în faţa unui team valoros.
Rezultatele individuale ale târgumureşenilor de la Danerom Electromureş se prezintă astfel în ordine valorică: Majos Ferenc 606 p.d. ! Fekete Iosif 594 p.d. Kozma Lehel 568 p.d., Boer Laszlo 546 p.d. Nagy Laszlo 530 p.d. şi Orosz Istvan 528 p.d. De la oaspeţi cele mai bune rezultate le-au obţinut: Teodor Popa 577 p.d. Ioan Figlea 574 p.d. Petruţ Mihălcioiu 559 p.d. Grigore Blaga 552 p.d.
Categoria: POPICE
Data: 2009-12-09


Despre autor:

Ioan Păuş
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

Ioan Păuş -

Alte articole similare