POPICE: Campionatul Naţional pe echipe juniori şi junioare

Denumire autor: Ioan Păuş

POPICE: Campionatul Naţional pe echipe juniori şi junioare

Juniorii tîrgumureşeni pe locul I, fetele pe locul secund
Turneul cinci al Campionatului Naţional pe echipe juniori, (penultimul), seria a II-a, a avut loc sâmbătă pe arena Electromureş, turneu dominat de gazde, care s-au clasat pe primul loc pe etapă cu 2945 p.d. obţinut de cei 5 juniori şi 2 cadeţi, în ordine valorică şi anume: Kozma Lehel 535 p.d., Nagy Ors 521 p.d. Boer Laszlo 256 p.d. schimbat cu Damo Szabolcs 255 p.d. = 511 p.d., Fekete Hunor Jozsef 483 p.d. Balogh Lorant 460 p.d. Boer Lehel, 256 p.d. schimbat cu Kilyen Botond 200 p.d. = 435 p.d.
Pe locul secund pe echipe s-a clasar formaţia Unio Satu Mare cu 2931 p.d. iar locul III le-a revenit juniorilor şi cadeţilor de la C.F.R. Cluj I.S. Câmpia Turzii cu 2729 p.d.
La Campionatul Naţional pe echipe, etapa a VI-a, rezervat junioarelor, acestea au evoluat la Fieni, în organizarea clubului Rapid Bucureşti, la care, pe lângă echipa din Capitală, au mai participat şi formaţiile Romgaz Electromureş, S.C. Municipal Braşov şi Gaz Metan Mediaş. Aici poziţia de lider a revenit din nou echipei braşovene, care a reuşit să acumuleze 2858 p.d. pe locul II s-a clasat formaţia Romgaz Electromireş cu 2701 p.d. joc în care a debutat cadeta Birtalan Antonia, echipa târgumureşeană obţinând următoarele rezultate individuale, în ordine valorică: Mihaela Pantea 513 p.d. Iulia Adela Ban 483 p.d. Alexandra Sasmireşan 480 p.d. Alina Suciu, schimbată cu Laura Bungărdean, ambele 432 p.d. Dalia Roman 430 p.d. şi debitanta Birtalan Antonia 363 p.d. Locul III pe echipe a revenit Gaz Metanului Mediaş cu 2620 p.d. iar pe locul IV s-a clasat Rapid Bucureşti cu 2292 p.d.
Turneul următor pentru echipele de junioare va avea loc pe arena din Târgu-Mureş în organizarea clubului Gaz Metan Mediaş la data de 20 martie a.c. iar ultimul turneu se va disputa tot pe arena Electromureş, la data de 17 aprilie a.c. în organizarea S.C. Municipal Braşov, ultimele două echipe, neavând sală de joc, au închiriat arena târgumureşeană.
Ultimul turneu al juniorilor, al VI-lea, (băieţi), va avea loc la Câmpia Turzii în organizarea echipei C.F.R. Cluj I.S. Câmpia Turzii, după care urmează turneul final, ce va avea loc într-o localitate încă nedesemnată, între 29 aprilie – 2 mai a.c.
La turneele finale vor participa câte 6 echipe, atât la fete, cât şi la băieţi. La junioare, datorită faptului că sunt două, serii, se califică pentru turneul final câte trei formaţii din fiecare serie, iar la băieţi câte două echipe din fiecare din cele trei serii.
Categoria: POPICE
Data: 2010-02-08


Despre autor:

Ioan Păuş
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

Ioan Păuş -

Alte articole similare