PATINAJ: Pe role spre titlurile naţionale
Denumire autor: sportul muresean

Sâmbătă, pista de patinaj pe roel din incinta ştrandului 1 Mai a găzduit cea de-a VI-a ediţie a Memorialului Gaal Karoly la patinaj viteză. Competiţia, organizată de Clubul Sportiv Mureşul, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Mureş mai este cunoscută şi sub denumirea de Cupa Mureş şi este organizată în memoria lui Gaal Karoly, una din fostele glorii a patinajului viteză din România. La start s-au aliniat aproape 100 de sportivi de la cluburi din Ploieşti, Sibiu, Braşov, Cluj Napoca şi Tîrgu-Mureş, care s-au întrecut la toate categoriile de vârstă, atât la fete, cât şi la băieţi.
În competiţia pe echipe s-a impus clubul ploieştean Petrolul, i-au urmat cei de la CSŞ Sibiu şi CS Mureşul.
Mureşenii au dominat la consacraţi
Dintre patinatorii antrenorului Gaal Karoly junior, s-au clasat pe primul loc ambii sportivi de la categoriile seniorilor. La feminin a învins Daniela Oltean, iar la masculin Duka Szilard.
În probele rezervate juniorilor şi copiiilor, patinatorii tîrgumureşeni au mai obţinut alte patru clasări pe podium. Dintre acestea, cea mai bună performanţă a reuşit-o Molnar Anna, la Copii II, fete, care s-a clasat de asemenea pe primul loc. Tot la fete, la categoria Copii III, Corina Lupei s-a clasat pe poziţia secundă, iar Papp Andras şi Nadina Niciu au încheiat pe poziţia a treia, la băieţi, Juniori IIII, respectiv fete, la Copii I.
Urmează Naţionalele
Pe parcursul acestei săptămâni, pe aceeaşi pistă se vor disputa probele la toate categoriile de vârstă din cardul Campionatelor Naţionale de patinaj viteză. La concursul major în competiţia internă vor participa sportivi de la toate cluburile din ţară, care se vor întrece pentru cucerirea titlurilor naţionale începând de marţi până duminică.
Data: 2011-08-22
Despre autor:

Apasa aici pentru a trimite e-mail!
Alte articole similare
- PATINAJ VITEZA: Oltean Daniela, campioana nationala ( de sportul muresean )
- PATINAJ VITEZĂ – Rezultate bune pentru Mureşul Tîrgu Mureş la Campionatele Naţionale ( de Ciprian Todoran )
- PATINAJ VITEZĂ: Rezultate bune pentru CS Mureşul ( de Ciprian Todoran )
- PATINAJ VITEZĂ: Memorialul Gall Karoly ( de sportul muresean )
- PATINAJ VITEZĂ: Patru locuri pe podium la Memorialul de patinaj ( de sportul muresean )