LUPTE LIBERE: Viaţa unui Campion Mondial, Simon László

Denumire autor: Simon Laszlo

LUPTE LIBERE: Viaţa unui Campion Mondial, Simon László

Simon László s-a născut în localitatea Târgu Mureş, la data de 25 Septembrie 1951, fiul lui Simon István-Károly şi a lui Simon Piroska-Julianna.
După absolvirea şcolii generale el a absolvit o şcoală profesională şi liceul Bolyai Farkas, a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul I.E.F.S. din Bucureşti în anul 1981.
A practicat luptele libere în cadrul Clubului Sportiv Mureşul între anii 1966-1979, şi a obţinut următoarele rezultate:
Şapte titluri de Campion Naţional ;
-Campion European de Seniori în anul 1976 la Leningrad, Locul II în 1974 la Madrid şi locul III în 1975 la Ludwigshafen ;
-Campion Mondial de Seniori în anul 1974 la Istambul ( titlu care nu a avut precedent în România, şi titlu neegalat de atunci pâna în prezent, de fapt singurul şi unicul Campion Mondial al României la stilul lupte libere) şi locul III în 1973 la Teheran ;
-La Campionatele Mondiale Universitare locul II în 1973 la Moscova şi locul III în 1977 la Sofia ;
-Medalie de bronz la Jocurile Olimpice din Montreal (1976), care este şi prima medalie olimpică a oraşului Târgu Mureş ;
-Peste 50 de locuri I-III la diferite turnee internaţionale.
În urma rezultatelor obţinute, el a fost decorat cu următoarele titluri: Maestru al Sportului, Maestru Emerit al Sportului, Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a, a II-a si I-a, deasemenea în anul 2000 el a fost ales Sportivul Secolului Judeţului Mureş împreună cu Bölöni László.
În anul 1977 el s-a căsătorit cu Simon Letiţia având un fiu pe numele de Simon László.
Pe plan profesional el a început munca de antrenorat în anul 1979 la Clubul Sportiv Mureşul, între anii 1982-1985 fiind antrenor secund şi principal la Lotul Naţional de Juniori, iar între anii 1994-2000 a fost antrenor secund şi principal la Lotul Olimpic de lupte libere al României.
În aceasta perioadă sportivii antrenaţi de el au obţinut următoarele rezultate:
peste 100 de locuri I-III la diferite Turnee Internaţionale, Balcaniadă, etc.
11 medalii la Campionate Europene de juniori şi seniori
mai multe clasări IV-VI la Campionatele Europene şi Mondiale de juniori şi seniori
şase sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice din anii 1996 şi 2000.
Pe plan local unul dintre cei mai buni sportivi ai lui este Ballai Sándor, multiplu Campion Naţional, medaliat la Campionatele Europene de Juniori, multiplu Campion Mondial la veterani, el fiind sportiv activ şi în prezent.
Pentru rezultatele obţinute ca antrenor a obţinut titlul de Antrenor Emerit şi a fost membru permanent al Biroului Federal la Federaţia Româna de Lupte.
În data de 12.05.2005 în urma unui atac cerebral el se stinge din viaţă prematur la vârsta de 53 de ani.
În anul 2005 este ales (post mortem) ca Cetaţean de Onoare al oraşului Târgu Mureş.
Ca recunoştinţă pentru rezultatele obţinute şi din stimă faţă de el, din partea Federaţiei Române de Lupte la Campionatele Naţionale de Seniori în fiecare an se decernează Trofeul Simon László, acordându-se Campionului Naţional la categoria grea.
Amintirea lui rămâne vie printre noi.
***
In data de 12 mai 2010 se implinesc cinci ani de la moartea prematura a unicului Campion Mondial al Romaniei la lupte libere, regretatul Simon László. Familia indurerata si sectia de lupte a Clubului Sportiv Muresul va depune o coroana de flori in amintirea lui in cimitirul reformat din Targu Mures duminica in data de 16 mai 2010 la orele 11. Cei ce l-au cunoscut si stimat sunt asteptati la aceasta comemorare.

Categoria: LUPTE
Data: 2010-05-14


Despre autor:

Simon Laszlo
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

Simon Laszlo -

Alte articole similare