HOCHEI: Competiţii şi pentru HC Mureşul

Denumire autor: sportul muresean

HOCHEI: Competiţii şi pentru HC Mureşul

Deşi înfiinţată recent, secţia de hochei de la HC Mureşul a avut o activitate intensă, atât în ce priveşte pregătirea cât şi participarea în competiţii. Fiind vorba de începutul acestui sport, cândva cu tradiţie mare la Tîrgu Mureş, cei mai mulţi sportivi sunt copii. La categoria U-10, echipa clubului va participa, în premieră, la Campionatul Naţional, competiţie organizată de federaţia Română de Hochei. Din păcate aceste turnee se desfăşoară sub un anumit anonimat, fiindcă rezultatele nu prea contează şi nici nu se fac publice. E de înţeles pentru această vârstă când e vorba mai mult de joacă, de obişnuirea sportivilor cu greutăţile acestui sport. De remarcat că şi fetiţele au drept de participare iar clubul nostru se axează şi pe aceste sportive. Din grupa în care a fost repartizat mai fac parte echipe din Gheorgheni, Cârţa, Miercurea Ciuc, Ciumani şi Sântdominic. Până când Tîrgu Mureş va dispune de un patinoar adecvat, pe care să se poată organiza partide oficiale, hocheiştii tîrgumureşeni se vor deplasa pentru turnee la adversarele ce au condiţii propice. Antrenorii Nagy Arpad şi Tarcsi Andras se prezintă la competiţii cu următorul lot de jucători: Oancea Maiali, Roth Rudolf, Simon Laszlo, Szabo Gellert, Szöcs Attila, Tamas Istvan, Tantos Vlad, Tarcsi Daniel, Karda Norbert, Kaucsar Andor, Matei Patrik, Nagy Eduard, Nagy Norbert, Nagy Szilard, Kentelki Gabor, Kiss Henritee, Buş Gergo, Csendör Aron şi Hajdó Koppány.
Categoria: HOCHEI
Data: 2012-02-08


Despre autor:

sportul muresean
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

sportul muresean -

Alte articole similare