HANDBAL Sport Club Mureşul Târgu Mureş în faţa unei ediţii promiţătoare

Denumire autor: Szabo Andrei

HANDBAL Sport Club Mureşul Târgu Mureş în faţa unei ediţii promiţătoare

Campionatul de handbal feminin, divizia "A," nu peste mult timp îşi va deschide porţile. Campionatul propriu-zis, ediţia 2009/2010, va începe la data de 6 septembrie 2009. Până atunci vom afla seriile echipelor şi programul competiţional pentru formaţiile divizionare "A"- interesante, evident, pentru Sport Club Mureşul Târgu-Mureş,echipa noastră fanion, cândva foarte bine cunoscută pe plan naţional şi internaţional.
In zilele trecute am stat de vorbă cu preşedintele clubului, cu domnul Rad Todor-Dorel, care cu amabilitate a răspuns la întrebările noastre c vizează pregătirile din preajma noului campionat.
- Când aţi început pregătirile?
- Pregătirea pentru ediţiua 2009/2010 le-am început la data de 03.07.2009 pe plan local, sub îndrumarea noului antrenor, profesoara Boţan Claudia (venită de la Reghin), supervizată de directorul tehnic prof. Kulcsar Laszlo. Vicepreşedinte care răspunde pentru desfăşurarea competiţiei interne este prof. Vizi Jozsef,
- Unde urmează să fie continuată pregătirea echipei ?
- Ne vom deplasa la Lunca Mureşului pe o perioadă de 7 zile pentru pregătire centralizată....
- Desigur urmează omogenizarea formaţiei prin jocuri amicale, ce preconizaţi în acest sens?
- In mod eşalonat, aproximativ timp de 10 zile, vom participa la trei turnee destul de puternice, două în Ungaria, în localităţile Bocs şi Hajdunanas,apoi la Zalău, la invitaţia echipei Handbal Club - antrenată de experimentatul Gheorghe Tadici - unde vor mai fi prezenţte, tot din liga naţională, "Universitatea Jolidon” din Cluj-Napoca şi formaţia maghiară Debrecen H.C. binecunoscută pe plan internaţional.
- In faţa proprilor suporteri când intenţionaţi să efectuaţi jocuri amicale înaintea campionatului pentru a putea, totodată, prezenta şi lotul cu care veţi aborda campionatul?
- Da, conducerea tehnică s-a gândit şi la aceasta. Avem tratative foarte avansate în acest sens cu CSM. Cetate Devatrans din prima Ligă, să jucăm şi la Târgu-Mureş, un meci la Sala Sporturilor, pentru acomodare. Vrem să recucerim publicul de altă dată, atunci când veneau în număr mare la jocurile de campionat şi de cupă ....
- La ora actuală puteţi să n comunicaţi noutăţile din jurul echipei ?
- Se legitimează două portăriţe, pe Roiban Alexandra de la Universitatea Reşiţa şi pe Sâmărtean Liga-Cristina din Zalău, de la lotul de tineret, apoi pivotul Pipola Oana de la "U" Reşiţa. Ne-am gândit şi la pepineria noastră de tineret, de aici vom coopta pe tinerele Conţiu Loredona, Muntean Andrada, Butiurcă Julia şi pe Secheli Ramona, jucătoare talentate şi cu mare perspectivă....
În final ne destăinuieşte că sunt în curs de legitimare un număr de 5 jucătoare de la fosta echipă C.S. KZN Slatina (retrogradată din Liga Naţională ), echipă care, după spusele preşedintelui Rad Teodor-Dorel, este în curs de desfiinţare....
Ca fiecare echipă şi această formaţie handbalistică are greutăţi financiare şi, pentru o mai bună participare în competiţii, interlocutorul nostru solicită sprijin financiar de la organele competente, în special de la Primărie, fiindcă handbalul mureşean cu mare tradiţie merită mult mai mult în municipiul Târgu-Mureş !
Szabo Andrei
Categoria: HANDBAL
Data: 2009-07-13


Despre autor:

Szabo Andrei
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

Szabo Andrei -

Alte articole similare