HANDBAL: Fosta mare handbalistă a României, Rozalia Sos, nu uită ca a fost
Denumire autor: Szabo Andrei
Anii zboară şi cred că acum, după parcurgerea anilor, atât pentru mine cât şi pentru întreaga suflare sportivă handbalistică, ROZALIA SOS rămâne unul din cei mai buni pivoţi pe plan intern şi internaţional. În această zbuciumată şi mereu pusă pe fugă viaţă, am reuşit să fixez o dată pentru a-i lua minunatei handbaliste un interviu. Prezent la data şi ora fixată în locuinţa ei personală, din centrul municipiului Târgu-Mureş, întâlnirea a prilejuit emoţionante destăinuiri şi rememorări. Până când a preparat o cafea am avut prilejul să contemplu sumedenia de cupe, plachete, medalii, diplome, ce întregesc o panoplie clădită pe talent şi transpiraţie.
SOS ROZALIA, purtătoarea tricoului cu nr. 2, a primit titlul de CEL MAI BUN PIVOT DE LUME!
Cu aceasta am şi pornit interviul cu Rozalia Soos.
- Una dintre cele mai frumoase amintiri din activitatea mea handbalistică este legată de Campionatul Mondial desfăşurat în Iugoslavia, în anul 1973. Mi-a duc aminte, spune Rozsika, cu ochii înlăcrimaţi, că la Zagreb, apoi mai târziu la Belgrad, am susţinut meciuri grele, de mare tensiune, cu echipe puternice, dar până la urmă echipa României s-a clasat pe locul secund, câştigând medalia de argint la acel Campionat Mondial. Din păcate reprezentativa noastră feminină nu a mai obţinut un loc pe podium, însă locul IV la Olimpiada de la Montreal (1976) nu este de lepădat. Acolo am devenit golghetera turneului olimpic.
- Cum a început cariera dvs. handbalistică?
- Ca fiecare sportivă am început şi eu destul de repede, la echipa de junioare de la Mureşul Tg.-Mureş. Dar asta a fost de mult, cam în anul 1959. In perioada incipientă a activităţii mele am început handbalul pe terenul mare, sub supravegherea regretatului antrenor prof. Kamenticzki Arpad. Lui îi datorez mult faptul că m-a iniţiat în tainele handbalului şi s-a ocupat foarte mult de mine. Ca sporturi complementare am mai practicat gimnastica şi baschetlul, sub bagheta regretatului antrenor prof. Kadar Laszlo. După ce am pus punct handbalului pe teren mare, a urmat campionatul de handbal în 7. Impreună cu Ferencz Rozalia, Baczo Ildiko, Incze Maria şi Valeria Preda am continuat ce am început.
- Cum a fost debutul în arena internaţională?
- Multitudinea muncii depuse a adus şi fructuoase rezultate pozitive şi pe plan internaţional în perioada junioratului. La Campionatul Mondial de handbal rezervat junioarelor, în anul 1967, în Olanda, am câştigat competiţia, cucerind medalia de aur. Cu cele 21 goluri marcate de mine pentru reprezentativa României, am fost declarată golgetera competiţiei.
A urmat apoi seria de succese şi la reprezentativa de senioare a ţării. Cu începere din anul 1967, în ţara noastră se organiza "Cupa Carpaţi"- trofeu pe care noi îl cuceream în mod regulat. Cu plăcere îmi reamintesc de "Cupa Balaton", de la Veszprem, dintre anii 1968-1978, sau de " Cupa Tasnajdan " din 1975 din Iugoslavia. Ne-am clasat pe locul secund, iar eu am fost declarată cea mai populară jucătoare. Din anul 1970 am făcut în permanenţă parte din echipa standard.
- Câţi ani aţi jucat?
- Circa 20 de ani am jucat în arena handbalistică, iar aproximativ 15 ani am făcut parte din reprezentativa României.
- Aţi fost o jucătoare de atac cu o maximă putere de pentrare a apărările adverse şi cu o aruncare năprasnică a mingii ce provoca panică în faţa careului adeversarelor!
- Aşa este. Până la Olimpiada canadiană am ţinut evidenţa golurilor marcate de mine. La această olimpiadă am marcat cel de al 500-lea gol! În continuare nu am mai ţinut evidenţa goluirilor marcate. M-am mulţuimit cu acestea.
- În această perioadă, când în permanenţă eraţi convocată la lotul naţional, aţi jucat şi la echipa fanion a oraşului nostru.
- Bineinţeles. Am jucat şi la Mureşul Tg.-Mureş, dar, în special, eram preocupată de lotul reprezentativ al ţării. În anul 1977 cu formaţia Mureşul am prins un loc IV. Eva Szebeni, Maria Szollosi şi veşnica şoferiţă Rozalia Buta, mai tărziu portăriţa Angela Bloj au apărut sub culorile clubului - acestea fiind jucătoarele de bază ale Mureşului. Întotdeauna a trebuit să depun în pregătiri un efort superior pentru a avea rezultat cât mai bun şi pentru echipa Mureşului şi astfel am reuşit să menţinem formaţia târgumureşeană în rânduj celor mai bune team-uri.
- După cunoştinţele mele ştiu că ai jucat şi la Cluj-Napoca în Divizia A!
- Exact 2 ani de zile am activat în oraşul de pe Someş, între 1968-1970, apoi am revenit din nou, împreună cu familia, la Târgu-Mureş.
- La 29 ianuiarie 1978, la Constanţa, echipa locală Hidrotehnica a susţinut un meci oficial cu Mureşul. Aţi putea rememora această partidă?
- Nu am să uit niciodată. Pe 29 ianuarie 1978, am jucat ultimul meci din cariera mea, când m-am retras din activitatea competiţională. In oraşul de pe malul Mării Negre am făcut un joc de neuitat. In prezenţa domnului Grigorescu-antrenorul echipei reprezentative feminine de handbal, am câştigat partida la diferenţă categorică de 21-7 iar eu am înscris 5 din cele 21 de puncte marcate de târgumureşence.
- De câte ori aţi jucat în echipa reprezentativă de senioare ?
- In reprezentativa ţării am jucat de 196 ori la echipa mare de senioare, fiind antrenată de Gogâlţan, Francisc Spier, Bebe Zugrăvescu şi Constantin Popescu, sub conducerea cărora am avut ce învăţa. Pentru aceste merite am devenit Maestru Emerit al Sportului. Şi la echipa de club, C.S. Mureşul, am avut pedagogi eminenţi sub a căror mână m-am perfecţionat ca: prof. Arpad Kamenitzki, Viorel Florea, Vilmos Helwig, apoi mai târziu perechea de antrenori: Laszlo Kulcsar-Valentin Pop.
- De cine vă amintiţi cu plăcere ?
- Trebuie să amintesc câteva jucătoare componente ale reprezentativei ţării cu care mă împăcam foarte bine, ca de exemplu prestigoasa portăriţ Irina Nagy-Climovschi dar şi Simona Arghir, Doina Cojocaru, Maria Buzaş şi, nu în ultimul rând, Magdi Miklos. Au mai fost Mioara Nicolae, Terezia Szekely, Angela Moşu, CristinaMetzenrath-Petrovici din generaţia mare,în continuare pe Doina Furcoi, Maria Bosi şi Viorica Ionică. Dar paralel la CS.Mureşul mi-a făcut plăcere să joc cu colegele Angela Bloj, dr. Rodica Cordoş- devenită apoi medicul echipei reprezentative, precum şi cu Mariana Husar.
- Poţi să-mi expui unul sau două aspecte pozitive, pe parcursul carierei, care ţi-au provocat o bucurie deosebită?
- Cu plăcere. In primul rând îmi amintesc cu plăcere "Cupa Carpaţi" din anul 1973, în care am înscris 24 de goluri. A fost o paradă de meciuri internaţionale. Într-una din hotelurile piteştene un grup de suporteri localnici au urat în favoarea mea strigături din care mi-au rămas în minte: "Trăiască mulţi ani ROZALIA SOS-jucătoare cheie în reprezentativa ţării" A fost un moment extrem de emoţionat pentru mine.
- Spuneţi-ne câteva aspecte legate de viaţa particulară!
- Sunt pensioinară. Am lucrat la Fabrica de Confecţii din Tg.-Mureş, la secţia desen-tehnic. Am două fete, Krisztina şi Kinga, iar soţul meu a fost jucător de polo pe apă şi apoi o bună perioadă a fost arbitru la această disciplină sportivă. Ne înţelegem foarte bine.
- Citind o publicaţie sportivă mai veche, am reţinutcă ziua de naştere a lui Rolzalia Sos este data de 1 februarie!
- Vă mulţumesc că v-aţi găndit la mine şi nu m-aţi uitat de-a lungul acestor ani!
Szabo Andrei
(traducere de Ioan Păuş)
SOS ROZALIA, purtătoarea tricoului cu nr. 2, a primit titlul de CEL MAI BUN PIVOT DE LUME!
Cu aceasta am şi pornit interviul cu Rozalia Soos.
- Una dintre cele mai frumoase amintiri din activitatea mea handbalistică este legată de Campionatul Mondial desfăşurat în Iugoslavia, în anul 1973. Mi-a duc aminte, spune Rozsika, cu ochii înlăcrimaţi, că la Zagreb, apoi mai târziu la Belgrad, am susţinut meciuri grele, de mare tensiune, cu echipe puternice, dar până la urmă echipa României s-a clasat pe locul secund, câştigând medalia de argint la acel Campionat Mondial. Din păcate reprezentativa noastră feminină nu a mai obţinut un loc pe podium, însă locul IV la Olimpiada de la Montreal (1976) nu este de lepădat. Acolo am devenit golghetera turneului olimpic.
- Cum a început cariera dvs. handbalistică?
- Ca fiecare sportivă am început şi eu destul de repede, la echipa de junioare de la Mureşul Tg.-Mureş. Dar asta a fost de mult, cam în anul 1959. In perioada incipientă a activităţii mele am început handbalul pe terenul mare, sub supravegherea regretatului antrenor prof. Kamenticzki Arpad. Lui îi datorez mult faptul că m-a iniţiat în tainele handbalului şi s-a ocupat foarte mult de mine. Ca sporturi complementare am mai practicat gimnastica şi baschetlul, sub bagheta regretatului antrenor prof. Kadar Laszlo. După ce am pus punct handbalului pe teren mare, a urmat campionatul de handbal în 7. Impreună cu Ferencz Rozalia, Baczo Ildiko, Incze Maria şi Valeria Preda am continuat ce am început.
- Cum a fost debutul în arena internaţională?
- Multitudinea muncii depuse a adus şi fructuoase rezultate pozitive şi pe plan internaţional în perioada junioratului. La Campionatul Mondial de handbal rezervat junioarelor, în anul 1967, în Olanda, am câştigat competiţia, cucerind medalia de aur. Cu cele 21 goluri marcate de mine pentru reprezentativa României, am fost declarată golgetera competiţiei.
A urmat apoi seria de succese şi la reprezentativa de senioare a ţării. Cu începere din anul 1967, în ţara noastră se organiza "Cupa Carpaţi"- trofeu pe care noi îl cuceream în mod regulat. Cu plăcere îmi reamintesc de "Cupa Balaton", de la Veszprem, dintre anii 1968-1978, sau de " Cupa Tasnajdan " din 1975 din Iugoslavia. Ne-am clasat pe locul secund, iar eu am fost declarată cea mai populară jucătoare. Din anul 1970 am făcut în permanenţă parte din echipa standard.
- Câţi ani aţi jucat?
- Circa 20 de ani am jucat în arena handbalistică, iar aproximativ 15 ani am făcut parte din reprezentativa României.
- Aţi fost o jucătoare de atac cu o maximă putere de pentrare a apărările adverse şi cu o aruncare năprasnică a mingii ce provoca panică în faţa careului adeversarelor!
- Aşa este. Până la Olimpiada canadiană am ţinut evidenţa golurilor marcate de mine. La această olimpiadă am marcat cel de al 500-lea gol! În continuare nu am mai ţinut evidenţa goluirilor marcate. M-am mulţuimit cu acestea.
- În această perioadă, când în permanenţă eraţi convocată la lotul naţional, aţi jucat şi la echipa fanion a oraşului nostru.
- Bineinţeles. Am jucat şi la Mureşul Tg.-Mureş, dar, în special, eram preocupată de lotul reprezentativ al ţării. În anul 1977 cu formaţia Mureşul am prins un loc IV. Eva Szebeni, Maria Szollosi şi veşnica şoferiţă Rozalia Buta, mai tărziu portăriţa Angela Bloj au apărut sub culorile clubului - acestea fiind jucătoarele de bază ale Mureşului. Întotdeauna a trebuit să depun în pregătiri un efort superior pentru a avea rezultat cât mai bun şi pentru echipa Mureşului şi astfel am reuşit să menţinem formaţia târgumureşeană în rânduj celor mai bune team-uri.
- După cunoştinţele mele ştiu că ai jucat şi la Cluj-Napoca în Divizia A!
- Exact 2 ani de zile am activat în oraşul de pe Someş, între 1968-1970, apoi am revenit din nou, împreună cu familia, la Târgu-Mureş.
- La 29 ianuiarie 1978, la Constanţa, echipa locală Hidrotehnica a susţinut un meci oficial cu Mureşul. Aţi putea rememora această partidă?
- Nu am să uit niciodată. Pe 29 ianuarie 1978, am jucat ultimul meci din cariera mea, când m-am retras din activitatea competiţională. In oraşul de pe malul Mării Negre am făcut un joc de neuitat. In prezenţa domnului Grigorescu-antrenorul echipei reprezentative feminine de handbal, am câştigat partida la diferenţă categorică de 21-7 iar eu am înscris 5 din cele 21 de puncte marcate de târgumureşence.
- De câte ori aţi jucat în echipa reprezentativă de senioare ?
- In reprezentativa ţării am jucat de 196 ori la echipa mare de senioare, fiind antrenată de Gogâlţan, Francisc Spier, Bebe Zugrăvescu şi Constantin Popescu, sub conducerea cărora am avut ce învăţa. Pentru aceste merite am devenit Maestru Emerit al Sportului. Şi la echipa de club, C.S. Mureşul, am avut pedagogi eminenţi sub a căror mână m-am perfecţionat ca: prof. Arpad Kamenitzki, Viorel Florea, Vilmos Helwig, apoi mai târziu perechea de antrenori: Laszlo Kulcsar-Valentin Pop.
- De cine vă amintiţi cu plăcere ?
- Trebuie să amintesc câteva jucătoare componente ale reprezentativei ţării cu care mă împăcam foarte bine, ca de exemplu prestigoasa portăriţ Irina Nagy-Climovschi dar şi Simona Arghir, Doina Cojocaru, Maria Buzaş şi, nu în ultimul rând, Magdi Miklos. Au mai fost Mioara Nicolae, Terezia Szekely, Angela Moşu, CristinaMetzenrath-Petrovici din generaţia mare,în continuare pe Doina Furcoi, Maria Bosi şi Viorica Ionică. Dar paralel la CS.Mureşul mi-a făcut plăcere să joc cu colegele Angela Bloj, dr. Rodica Cordoş- devenită apoi medicul echipei reprezentative, precum şi cu Mariana Husar.
- Poţi să-mi expui unul sau două aspecte pozitive, pe parcursul carierei, care ţi-au provocat o bucurie deosebită?
- Cu plăcere. In primul rând îmi amintesc cu plăcere "Cupa Carpaţi" din anul 1973, în care am înscris 24 de goluri. A fost o paradă de meciuri internaţionale. Într-una din hotelurile piteştene un grup de suporteri localnici au urat în favoarea mea strigături din care mi-au rămas în minte: "Trăiască mulţi ani ROZALIA SOS-jucătoare cheie în reprezentativa ţării" A fost un moment extrem de emoţionat pentru mine.
- Spuneţi-ne câteva aspecte legate de viaţa particulară!
- Sunt pensioinară. Am lucrat la Fabrica de Confecţii din Tg.-Mureş, la secţia desen-tehnic. Am două fete, Krisztina şi Kinga, iar soţul meu a fost jucător de polo pe apă şi apoi o bună perioadă a fost arbitru la această disciplină sportivă. Ne înţelegem foarte bine.
- Citind o publicaţie sportivă mai veche, am reţinutcă ziua de naştere a lui Rolzalia Sos este data de 1 februarie!
- Vă mulţumesc că v-aţi găndit la mine şi nu m-aţi uitat de-a lungul acestor ani!
Szabo Andrei
(traducere de Ioan Păuş)
Categoria: HANDBAL
Data: 2010-03-17
Data: 2010-03-17
Despre autor:
Apasa aici pentru a trimite e-mail!
Szabo Andrei -
Alte articole similare
- Futsal: România-Olanda 4-3 ( de Mircea Răchită )
- SIGHIŞOARA: aur şi argint pentru Colegiul Naţional Mircea Eliade ( de sportul muresean )
- HANDBAL Sport Club Mureşul Târgu Mureş în faţa unei ediţii promiţătoare ( de Szabo Andrei )
- Mureşeanca Matefi-Laszlo Eszter a devenit antrenoare federală a Ungariei ( de Szabo Andrei )
- HANDBAL: Mureşencele nu au strălucit ( de Szabo Andrei )
