FCM TÎRGU MUREŞ: Totuşi, vine „Fiara”!

Denumire autor: sportul muresean

FCM TÎRGU MUREŞ: Totuşi, vine „Fiara”!

Rămas cu acest nume după aditudinea şi determinarea arătată în teren, Marius Lăcătuş pare , în viaţa de zi cu zi, cu totul altfel. Nici ca antrenor nu este un dur aşa că, poate, ar fi mai bine să lăsăm amintirii această poreclă. Un simbol al Stelei, de pe banca căreia s-a retras acum 9 luni, Lăcătuş va fi numit noul antrenor al Municipalilor tîrgumureşeni. Poate că această oficializare s-ar fi făcut mai repede dacă nu ar fi survenit decesul mamei sale. Cert este că şi-a dat acceptul pentru a prelua FCM-ul şi, probabil, zilele aceastea va fi prezentat oficial.
Nu ştim cum s-a terminat, sau cum se va termina telenovela cu Maurizio Trombetta, nu ne mai gândim dacă schimbarea e oportună, pentru că italianul şi-a pus amprenta pe ultimele evoluţii bune, dar dorim ca schimbarea să fie de bun augur. Lăcătuş va avea sub comanda sa jucători cu care se „încingea" pe terenurile de fotbal dar şi tineri, „armăsari nărăvaşi" ce bat la porţile performanţei. Nu va avea o sarcină uşoară, dimpotrivă, chiar ingrată, dar se pare că este dispus provocărilor. Provocări de care depindem cu toţii, cei ce suntem alături de echipa tîrgumureşeană.
Dacă ne gândim bine, fostul stelist ar fi al patrulea antrenor în doar o jumătate de campionat. Asta nu dă o notă bună iar jocul echipei şi lorul este permanent supus schimărilor. Fără stabilitate, linişte şi motivare nu se poate face mare lucru. Nutrim speranţa că lucrurile vor fi canalizate spre obiectivul propus iar calea cea mai lungă să fie linia dreaptă!
Marius Lăcătuş are, ca antrenor în prima ligă, 216 meciuri, la şapte echipe: Ceahlăul (14), Braşov (45), Naţional (15), Vaslui (25), Oţelul (15), UTA (43) şi Steaua (59).
9 luni au trecut de când "Fiara" nu a mai pregătit niciun club. Ultimul meci oficial a fost pe 6 martie 2011, Steaua - Braşov, scor 0-3.
Categoria: Liga I
Data: 2012-01-19


Despre autor:

sportul muresean
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

sportul muresean -

Alte articole similare