BOX: Eduard Leon, campion naţional
Denumire autor: Mircea Răchită

La Câmpulung, unde s-a desfăşurat Campionatului Naţional de juniori, au fost prezenţi şi sportivii de la RingBox din Tîrgu Mureş. Prezenţa sportivilor mureşeni nu a fost întâmplătoare, dimpotrivă, aceştia obţinând rezultate remarcabile prin Eduard Leon. Tânărul boxer de la RingBox Tîrgu Mureş a obţinut titlul de campion naţional la categoria 76 kg. Victoria a fost obţinută prin abandonul unui sportiv din Tîrgovişte. Antrenorul Dan Ghiurca şi RingBox mulţumeşte domnului Ciobanu Cristian şi celor de la Căldura SRL pentru sprijinul acordat.
Cupa Mărţişorului
Aflată la ce-a de a XV-a ediţie, Cupa Mărţişorului se va desfăşura în data de 24 februarie, de la orele 17. La această competiţie Clubul RingBox va prezenta un lot din care nu vor lipsi medaliaţii Eduard Leon, Boldiszar Stefan, Andras Ferencz, Szabo Lorand, Szabo Gyorgy, Koloszvari Tamas, alături de Fulop Csaba şi Rad Sabin.
La această competiţie vor participa, pe lângă RingBox, Fight Gim Groseto din Italia şi Big Boxing Club Nyregyhaza din Ungaria. Cei prezenţi vor putea urmări şi o demonstraţie de box, pentru persoane cu dizabilităţi, organizată de CS Olimpic.
Organizatorii evenimentului sunt Clubul Ringbox şi Primăria Tîrgu Mureş.
Data: 2011-02-09
Despre autor:

Apasa aici pentru a trimite e-mail!
Alte articole similare
- BOX: Medalii mureşene la cadeţi ( de Dan Ghiurca )
- INTERVIU: Cu fostul campion mondial Mihai Leu ( de Mircea Răchită )
- BOX: Cupa Mărţişorului la cea de a XIV-a ediţie ( de sportul muresean )
- BOX: Victorie de palmares pentru Varga Istvan ( de Sorin Crăciun )
- BOX: Bronz pentru Koloszvari şi Boldiszar ( de sportul muresean )