BASCHET MASCULIN: Tigrii pierd pe final

Denumire autor: sportul muresean

BASCHET MASCULIN: Tigrii pierd pe final

CSM Bucureşti-BC Mureş 72-69
Mare păcat şi multă dezamăgire faţă de rezultatul acestui meci. Un meci pierdut, până la urmă, pe un final pe care nu l-au mai ştiut gestiona ca până acum. Un atac trei la unul ratat şi o alunecare a lui Cooley, scăpat singur spre panoul advers, puteau aduce punctele victoriei. Tigrii se recunosc învinşi după mai bine de o lună şi jumătate de victorii neîntrerupte. Chiar dacă au fost victorii, în majoritatea cazurilor la limită, Sekulovic a imprimat multă putere mentală pentru aceste finaluri. De data aceasta figura nu a mai ţinut. Tigrii au alergat, practic, întreaga partidă după egalare. Desele sincope realizate de-a lungul meciului şi-a pus amprenta pe final. E adevărat că unii jucători au fost accidentaţi, Cooley a fost ţinut pe teren pe întrega durată a partidei iar recuperarea nu a funcţionat ca altădată. Superficialitatea şi neşansa au realizat această înfrângere. Din acest moment tîrgumureşenii nu prea mai au voie să cedeze puncte fiindcă, altfel, obiectivul este greu de atins. Iar meciurile care urmează, extrem de tari, cu adversari careau aceleaşi obiective ne fac să fim, oarecum, sceptici. Încă lipseşte ceva. Acel ceva care să facă diferenţa. Echipă avem, antrenor aşişderea. Urmează să se facă acea joncţiune între valoare şi tactică. Şi asta cât mai repede.

CS Gaz Metan Mediaș 105 - 54 Politehnica CSŞ Unirea Iaşi
CS Municipal București 71 - 69 BC Mureș Târgu Mureș
Baschet Club Timișoara 72 - 71 U Mobitelco BT Cluj-Napoca
CSU Ploiești- CSM Oradea
CSU Atlassib Sibiu- CS Otopeni
CS Dinamo Bucureşti 83 - 71 CSŞ Giurgiu
SCM Universitatea Craiova- BCM U Pitești
BC "Perla Harghitei" Miercurea Ciuc 81 - 89 CS Energia Rovinari Târgu-Jiu

1.Baschet Club Timișoara 30 16 14 2 0 1394 - 1183
2.BC Mureș Târgu Mureș 27 16 11 5 0 1352 - 1237
3.CS Gaz Metan Mediaș 27 16 12 3 1 1456 - 1180
4.CS Municipal București 26 16 10 6 0 1255 - 1195
5.CSM Oradea 26 15 11 4 0 1339 - 1117
6.U Mobitelco BT Cluj-Napoca 26 15 11 4 0 1279 - 1093
7.CSU Atlassib Sibiu 24 15 9 6 0 1412 - 1306
8.CS Energia Rovinari Târgu-Jiu 24 16 8 8 0 1333 - 1354
9.CSU Ploiești 23 15 8 7 0 1111 - 1013
10.BCM U Pitești 22 15 7 8 0 1190 - 1189
11.CSŞ Giurgiu 21 16 5 11 0 1196 - 1270
12.CS Dinamo Bucureşti 20 15 5 10 0 1260 - 1270
13.SCM Universitatea Craiova 19 15 4 11 0 1161 - 1265
14.Politehnica CSŞ Unirea Iaşi 16 16 0 16 0 847 - 1701
15.BC "Perla Harghitei" Miercurea Ciuc 16 15 1 14 0 1150 – 1362

Categoria: BASCHET MASCULIN
Data: 2012-01-23


Despre autor:

sportul muresean
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

sportul muresean -

Alte articole similare