Marţi, 5 august 2008, cam pe la ora 13,30, păşesc pentru prima dată pe pământ chinezesc. Este o zi foarte călduroasă, iar eu abia aştept să mă-ntind într-un pat adevărat...
Trebuie mai întâi să trec de formalităţile vamale, de viză etc. Întreaga atenţie însă îmi este captată de terminalul unde am coborât, al 3-lea al Capital Airoport din Beijing. La prima vedere, zici că este cam cât... o jumătate de oraş! Construcţia lui a durat 5 ani şi a costat 1 miliard de euro! Este cel mai mare din lume, cu cele 5 etaje ale sale. A fost construit special pentru Jocurile Olimpice de la Beijing. Cele 243 de lifturi existente, precum şi nenumăratele benzi rulante îţi uşurează deplasarea peste tot, pentru că distanţele dintre terminale sunt destul de mari. După efectuarea formalităţilor de intrare în ţară, care s-au desfăşurat într-un timp record, a trebuit să merg, pentru recuperarea geamantanului, la un alt terminal, cale de 2 km. În două minute însă, am ajuns acolo, cu un tren intra-terminal, format din numai două vagoane, condus prin computer!! Senzaţia în timpul deplasării a fost unică!
Ziua-n amiaza mare, miile de beculeţe aprinse îţi dau senzaţia că priveşti la o boltă stelară! Terminalul 3 este... asemenea unui orăşel: cu poliţie, cabinete medicale, farmacii, baruri, restaurante, bancomate, grupuri sanitare, Free-Shop-uri, case de schimb valutar, staţii de taxi etc. Maşini electrice silenţioase de poliţie sunt peste tot. Când este vorba de securitatea pasagerilor, chinezii nu fac economie de nimic, mai ales acum în preajma ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing.
Înainte de a ieşi din terminal, îl rog pe Nicu să aibă grijă de bagaje, pentru că doream să merg la WC.
Zăresc unul în apropierea noastră şi mă-ndrept spre el. Intru, văd pe partea stângă pisoarele şi... ies imediat afară! Mă mai uit o dată la tăbliţa de deasupra intrării, unde scrie clar: MEN! Intru din nou, fac operaţiunea inversă după atâtea lichide, şi apoi ies liniştit. La început, crezusem că am nimerit într-un WC pentru copii, deoarece toate pisoarele erau situate foarte jos! Talia chinezilor a impus, probabil, acest lucru...
De la Capital Airoport şi până la Beijing sunt cam 20 de kilometri.
Nicu discută cu câţiva voluntari, în aeroport existau cu sutele, şi-mi spune apoi că avem noroc, întrucât există autobuze speciale care ne pot duce direct la Main Press Center.
Urcăm într-unul parcat imediat în apropierea noastră şi aşteptăm. În autocar sunt doar 4 persoane: eu, Nicu, un voluntar şi... şoferul! Foarte amabil, voluntarul ne asigură, pentru a nu ştiu a câta oară, că acest autocar ne lasă direct la Centrul de presă!
În drum spre oraş, admir reţeaua de autostrăzi, străzile interminabile, curăţenia de pe bulevarde, zgârie-norii şi mii de biciclete! Suntem de vreo oră în autocar şi încă n-am ajuns la destinaţie. Voluntarul chinez ne asigură din nou că totul este în regulă şi în 2 – 3 minute ajungem la Centrul de presă. Într-adevăr, peste numai câteva minute autocarul opreşte în faţa unui Centru de presă, din păcate nu al nostru, care era rezervat numai pentru ziariştii neacreditaţi la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing!! Cu alte cuvinte, nu era pentru noi.
Mai pierdem pe drum vreo 60 – 80 de minute şi, în sfârşit, ajung la Main Press Center, pe Beichen West Road, în Districtul Chaoyang. Întreb de cazare şi sunt îndrumat să merg direct la hotel. În doar 15 minute, autobuzul MA 27 mă lasă în faţă la Super 8 Hotel, pe la ora 18,00.
După alte 10 – 15 minute, cât a durat verificarea documentelor, sunt cazat la camera 8352, la etajul 3. Coleg de cameră, Nicu Gavrea.
La Beijing este ora 18,00, iar în ţară ceasul arată ora 13,00. Întrucât n-am mâncat demult, hotărâm să prospectăm împrejurimile hotelului, ocazie cu care vom căuta şi ceva de-ale gurii. La vreo 300 – 400 metri depărtare de hotelul nostru găsim o străduţă cu 3 restaurante de... cartier. Mirosul îmbietor provenind de la nişte frigărui ne determină să intrăm într-un local situat la capătul unei alei.
Precum în filmele de cowboy, atunci când am intrat în restaurant, toată lumea aflată în local a întors capul spre noi, renunţând pentru moment la conversaţie! Doi străini nu apar prea des în acea zonă, probabil. Ne aşezăm la o masă liberă şi aşteptăm. Suntem priviţi cu curiozitate, în continuare.
Într-un colţ, un grup de tineri discută aprins, unii ridică vocea, apoi se potolesc. Pe masa lor, o pădure de sticle de bere. Probabil, sărbătoreau ceva.
Între timp, un chelner ne lasă pe masă două Menu-uri. Erau de fapt două cartoane înfoliate. Menu-ul este scris numai în limba chineză, iar noi nu ştim decât două cuvinte: Ni Hao (Bună ziua). Pe cartoane existau însă câteva poze colorate, cu farfurii şi ceva mâncare indefinită. Alegem, la întâmplare, 3 poze şi aşteptăm berile comandate.
Amabil, chelnerul se învârte în jurul nostru, zâmbeşte, curăţă masa încă o dată, vrea, probabil, să plecăm de aici mulţumiţi.
Îi arătăm cu... degetul o sticlă de bere din frigider şi, în sfârşit, pricepe că aşteptăm berile comandate ceva mai devreme. Se apleacă respectuos în faţa noastră, dispare şi revine apoi cu berea cerută, Blue Koow Beer. Nici acum nu ştiu ce am mâncat atunci, însă un lucru este cert: berea a fost foarte bună.
În drum spre hotel, Nicu zăreşte un local mai dichisit şi propune să intrăm şi aici.
- Hai, Nicule, poate aici găsim pe cineva care vorbeşte limba engleză sau franceză.
- Nu prea cred, dar pentru a ne convinge este musai să intrăm.
Nici aici n-am avut noroc, în afară de limba chineză nimeni nu ştie vreo altă limbă străină. Ne aşezăm la o masă, şi comandăm câte o bere Tzingtao (fabricată dintr-un anumit fel de apă minerală). Ca şi în celălalt restaurant, şi aici trebuia să te orientezi după pozele din Menu, dacă doreai să comanzi ceva de mâncare. De data aceasta, Nicu a nimerit-o: a comandat frigărui din carne de pui, ceea ce-şi dorea demult.
Suntem nedormiţi de 24 de ore şi organismul nostru dă semne de oboseală. Plătim o sumă modică pentru consumaţie şi ne-ndreptăm spre hotel, unde ne aştepta... Moş Ene!
* * *
Astăzi este miercuri, 6 august, iar în ţară este sărbătoare, la ortodocşi: Schimbarea la faţă a Domnului.
La Beijing este foarte cald, deşi zăresc soarele printr-un nor de smog. În atmosferă, aerul este umed, iar eu sunt obligat să-mi schimb de câteva ori tricoul transpirat de pe mine. În urmă cu 4 ani, la Atena, deşi era cald, aerul era uscat!
Pentru că până la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Beijing mai sunt câteva zile, mă hotărăsc să vizitez astăzi Piaţa Tiananmen şi Oraşul interzis. Pentru a ajunge în Piaţa Tiananmen am luat de la Main Press Center autobuzul rezervat ziariştilor ,MA04, care m-a lăsat, după vreo 35 de minute, la Crowne Plaza Beijing Hotel, situat la vreo 15 minute de mers pe jos de celebra piaţă. Înarmat cu o şapcă şi o sticlă de apă minerală, accesorii obligatorii vara la Beijing, îmi croiesc drum, prin mulţimea de turişti, spre obiectivele turistice atât de celebre peste hotare. Turişti din toată lumea iau cu asalt cele peste 600 de magazine olimpice, dar şi marile magazine situate în plin centrul oraşului.
Două culori predomină peste tot, roşul şi galbenul! Doi tineri, o fată şi un băiat, îmbrăcaţi în costume specifice, atrag turiştii spre un magazin în care se vând diverse suveniruri, la preţuri pentru toate buzunarele. Zeci de voluntari, răspândiţi peste tot, te ajută să te orientezi în acest furnicar de nepătruns.
Cu cât mă apropii mai mult de Piaţa Tiananmen, numărul poliţiştilor este tot mai mare. Dar şi al turiştilor. Întinsă pe o suprafaţă de 40 de hectare, Piaţa Tiananmen este cea mai mare din lume, putând găzdui 1 milion de persoane! Aici a fost proclamată de către Mao Zedong, la 1 octombrie 1949, fondarea Republicii Populare Chineze. Peste tot, în locuri vizibile, se află soldaţi ai Armatei Populare de Eliberare, foarte respectaţi de către chinezi, care sunt gata să intervină să rezolve orice problemă. Au intervenit şi în anul 1989, atunci când studenţii chinezi au ocupat piaţa, manifestând în favoarea democraţiei...
Ca să ajungi la Poarta Păcii Celeste trebuie să treci peste un pod situat în partea de nord a pieţii. La intrare, pe partea stângă, un leu uriaş din piatră veghează Piaţa Tiananmen. Poarta Păcii, în fapt o clădire înaltă cu doar rânduri de acoperiş de tip pagodă, a fost întotdeauna rezervată Puterii. Înainte - împăraţilor, acum - conducătorilor chinezi. Pentru a o vizita a trebuit să las rucsacul la bagaje şi să achit 15 yuani (1,5 euro). Deşi acreditarea de ziarist îmi dădea dreptul să intru gratuit la orice muzeu, obiectiv turistic, mai târziu, în următoarele zile, aveam să mai plătesc bilet de intrare la Aqvarium precum şi la Badaling, la Marele Zid Chinezesc, pentru călătoria cu un .. trenuleţ electric! Văzută de sus, de la această tribună, Piaţa Tiananmen este impresionantă. În timp ce eu fac poze, Nicu filmează de zor. Poarta Păcii este dominată de un portret uriaş a lui Mao. În dreapta portretului, pe o pancartă se poate citi „Trăiască prietenia între popoarele lumii”, iar în stânga lui „Trăiască Republica Populară Chineză”! Marele Conducător a fost înmormântat în Mausoleu, în faţa statuii sale fiind depuse, zi de zi, flori de către vizitatorii chinezi.
Piaţa Tiananmen este un loc strategic pentru miile de turişti, deoarece în apropierea ei se găsesc multe monumente, dar şi Oraşul interzis. De fapt, ce este Oraşul interzis?! Un orăşel în toată regula, cel puţin aşa a fost. Ca să-l vizitezi pe îndelete, îţi trebuie vreo 2 – 3 zile. Întins pe o suprafaţă de 72 de hectare, Oraşul interzis a fost reşedinţa a 14 împăraţi Ming şi a 10 suverani Quing. Cele 800 de clădiri care se găsesc aici cuprind 9.999 de săli, majoritatea monumentelor fiind construite după secolul XVIII! Timp de 5 secole! Oraşul a fost închis publicului, în el trăind doar împăraţii, concubinele lor şi... eunucii! El a fost deschis pentru prima dată publicului larg de-abia în anul 1949!!
Majoritatea monumentelor care se găsesc aici sunt construite din lemn. De-a lungul anilor, multe dintre acestea au pierit în flăcări, în diverse incendii. Cea mai importantă clădire a Oraşului interzis este „Palatul Armoniei Supreme”, în care, pe vremuri, erau încoronaţi şi aniversaţi împăraţii! Palatul, ornat cu 13.844 de dragoni, este cea mai vastă clădire a Oraşului interzis. În faţa lui se află o broască ţestoasă de bronz, ce evocă stabilitatea şi longevitatea.
Fiind obosit, din când în când, mă aşez pe treptele de la intrarea în „Patul Purităţii Celeste” sau ale „Palatului Liniştii”. În fiecare din aceste edificii există săli speciale în care împăraţii meditau îndelung, făcând legătura între cer şi pământ, spun şi azi chinezii.
Încă de la intrare, observ, se ţine scai de mine un chinez. Sau poate mă-nşel. Cine ştie, poate este un hoţ de buzunare. Am mai mare grijă de borsetă şi de rucsac. Pentru orice eventualitate, mă hotărăsc să-i fac o poză. Mă întorc brusc şi declanşez aparatul de fotografiat. Rămâne perplex. De atunci, nu l-am mai văzut. Orele trec repede în această lume deosebită a împăraţilor, eunucilor şi a splendorii. Parcă m-am întors în timp. Spre seară, după ce Nicu trage ultimele cadre, ne-ndreptăm spre Main Press Center. Cu acelaşi autobuz pentru ziarişti, MA04, pe care-l luăm de la Crowne Plaza Beijing Hotel.
Facem un tur prin Main Press Center, accesăm calculatoarele şi printăm câteva informaţii care ne interesează în mod deosebit.
La Beijing, vara, seara coboară destul de târziu, dar din păcate, fără să aducă o boare de răcoare.
Ne hotărâm să cinăm, într-un restaurant situat vis-a-vis de hotelul în care locuim, Super 8 Hotel. Încercăm o nouă aventură... culinară cu mâncare chinezească.
De data aceasta, am avut mai mult noroc: menu-ul era scris şi în limba engleză! Dar chiar şi aşa, una am comandat şi (aproape) altceva am mâncat, semn că limba engleză nu ... este aceeaşi peste tot în lume!
Berea Tzingtao, făcută dintr-un anumit fel de apă minerală, a fost însă bună. Plătim consumaţia şi numai ce-l aud pe Nicu:
- GO ş-om mere!, o expresie, dacă permiteţi licenţa, englezo-ardelenească!, patentată de colegul meu de la Radio Timişoara.

Categoria: TV - DIVERSE
Data: 2009-11-18

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

• Am pierdut un om cu suflet mare! ( de sportul muresean )
• AMINTIRI: Echipa de aur a Medicinei Tîrgu Mureş ( de Szabo Andrei )
• Un împătimit al scrisului sportiv şi profesional ( de Ioan Păuş )
• Maseurul GAAL GYORGY - GIORGIO - a făcut istorie la A.S.A. Tîrgu Mureş ( de Szabo Andrei )
• AUREL RAŢIU, profesionismul unui reporter de acţiune ( de Szabo Andrei )