AUTO: Viteză şi adrenalină la Raliul Dunlop 2010

Denumire autor: sportul muresean

AUTO: Viteză şi adrenalină la Raliul Dunlop 2010

Pentru prima dată municipiul Tîrgu Mureş a găzduit o etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2010. La competiţie au luat startul 40 de echipaje. Raliul a fost o mare reuşită. Emoţiile organizatorilor au fost mai mari decât cele a sportivilor. Iubitorii acestui sport cu motor au trăit la maxim fiecare clipă.
Intervievând mai multi participanţi, piloti, organizatori şi spectatori am tras o singură concluzie, şi anume că ,,a fost excelent". La finalul întrecerii câştigătorul clasamentului general al etapei a 3-a disputate la Tîrgu Mureş, Spitzmuller Csaba a declarat pentru săptămânalul Sportul Mureşean:,,Vin pentru prima dată la Tîrgu Mureş şi pot spune că am fost impresionat de organizare, implicarea autorităţilor, ospitalitate şi nu în ultimul rând de numărul fanilor spectatori, cât şi de disciplina de care au dat dovadă. Voi reveni la fiecare raliu organizat la Tîrgu Mureş", a conchis Spitzmuller Csaba.

Superspeciala

Prima şi ultima probă s-a derulat pe Serpentina Veche din Tîrgu Mureş, fiind de fapt ,,sarea şi piperul"competiţiei. Peste 10.000 de spectatori au fost martorii unor evoluţii de excepţie a competitorilor acestei ediţii. În principiu s-a muncit mult la organizarea şi securizarea acestei secţiuni de raliu, iar publicul a dat dovadă de disciplină şi fair-play. Astfel s-a reuşit concretizarea unui vis pentru împătimiţii de raliu.
Au existat şi câteva incidente minore în rândul sportivilor, dar care nu au avut urmări grave. Un număr de 8 echipaje au fost nevoite să abandoneze datorită problemelor de ordin tehnic. În proba de circuit pe porţiunea Sânişor-Lăureni, cei prezenţii au avut ocazia să asiste la o spectaculoasă răsturnare a echipajului Nistor Duval -Papp Raul, pe Citroen C2R2, la o viteză de peste 150 km/h. În proba specială echipajul Marco Tempestini - Dorin Pulpea, cu numărul 1, pe cea mai impresionantă maşină, Peugeot 207 Super 2000, a scăpat bolidul de sub control pe ultimul viraj, iar avariile produse nu i-au mai permis să continue competiţia.
În municipiul Tîrgu Mureş există multe talente care ar putea practica acest sport, însă lipsa banilor face imposibilă prezenţa acestora pe circuit. Cele 3 echipaje mureşene ,,Forlighter" alcătuite din: Jozsa Lorand - Szabo Istvan ( VW Golf GTI), Rusu Claudiu -Trifan Renault (Clio 2000), respectiv Călin Cosma - Kovacs Levente (Ford Escort XR3), au fost aplaudaţi la scenă deschisă de publicul spectator, aceştia având o evoluţie peste aşteptări.

Clasamentul general
1. Spitzmuller Csaba - Bahor Bea (Mitshubishi Evo 9)
2. Gergo Szabo - Csegzi Levente (Mitshubishi Evo 9)
3. Dan Gartofan - Lăzărescu Miţă (Subaru STI)
Emil Ioan Boroş
Categoria: MOTOSPORT
Data: 2010-06-09


Despre autor:

sportul muresean
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

sportul muresean -

Alte articole similare