ȘAH: Cupa Cine are carte, are parte!

Denumire autor: Baratosi Iosif Gavril

ȘAH: Cupa Cine are carte, are parte!

Sub această denumire s-a desfășurat al doilea concurs de șah pentru copii sub 12 ani organizat din inițiativa secției de copii a Bibliotecii Județene Mureș.
Primul avusese loc în luna noiembrie a anului trecut. Gazda concursului a fost doamna bibliotecară Lokodi Anna. Au participat 23 de copii de la cluburile CSS Tîrgu Mureș, A.C.S. "Maris 2003", liceele Bolyai Farkas și Omega, de la școli generale și grădinițe tîrgumureșene. Cu aceasta ocazie unii, care sunt cititori,
au revenit în sălile bibliotecii ca șahiști, iar alții au aflat acum unde se pot înscrie pentru a citi și împrumuta cărți. Copiii au fost însoțiți de părinți și frați sau bunici. Au fost arbitrați de către Puskas Janos și Baratosi Iosif.
Pe primele locuri s-au clasat următorii:
-Locul I Căpâlnă Dan-Mihai 4,5 p (din 5) de la Liceul Omega, legitimat la A.C.S."Maris 2003"Tîrgu Mureș
-Locul II Kovacs Paul Adrian 4 p, CSS Tîrgu Mureș
-Locul III Ognean Mihnea-Ionuț 4 p, CSS Tîrgu Mureș
-Locul IV Moțățăianu Ana 4 p, CSS Tîrgu Mureș
Cea mai bună la fete 9 ani s-a dovedit Gollner Blanka, de la CSS Tîrgu Mureș. La categoria 8 ani au învins copiii familiei Fazakas: Rozalia la fete și Matyas la băieți, ambii elevi la Liceul Bolyai Farkas.
Toți participanții au primit diplome și așteaptă următoarele ediții ale concursului.
Categoria: ALTELE
Data: 2011-01-25


Despre autor:

Baratosi Iosif Gavril
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

Baratosi Iosif Gavril -

Alte articole similare